Noutăți

"La Baraboi, Donduşeni, e un pic altfel decît la noi"

Sîmbătă, la Baraboi, Donduşeni, a fost sărbătoare. Nu prea caută nimeni definiţia unui atare eveniment, pentru că şi cel mic, şi cel mare înţeleg destul de bine ce înseamnă sărbătoare. O zi în care le laşi pe toate acolo unde sînt şi mergi acolo unde merg toţi ceilalţi ca tine. Laşi buruianul să crească printre porumb, laşi porumbul necules, zidul neterminat şi mergi la sărbătoare.
Sîmbătă, la Baraboi, Donduşeni a fost hramul satului.
Satul ista e totuşi deosebit de altele. Nu că ar avea casele întoarse spre alte puncte cardinale, nu că apele ar curge la deal, dar e altfel. Oamenii, între ei altfel se înţeleg.

Un sobor de preoţi a venit la Baraboi. Serviciul divin şi sfinţirea răstignirii din centrul satului, lîngă Primărie a fost ţinut de Preasfințitul Episcop Nicodim, de Edineţ şi Briceni. Aşa e dat - ca omul să vrea lăsată o urmă pe acest pămînt, dar una pe care nu o pot spăla apele şi pe care nu o pot spulbera vînturile. Şi mai vrea să aducă lumii dovada credinţei sale. Dovada credinţii oamenilor de la Baraboi e înainte de toate omenescul din ei. Apoi, că nu sînt doar umbră pe drumuri, dar muncesc, fac case, cresc copii, îi învaţă sa facă case, să crească copii,să fie oameni.

Lîngă Primărie, o răstignire va rămâne prinsă în pornirea ei spre cer ori de cite ori cineva va trece pe alături, îşi va face semnul crucii şi va merge mai departe. Acum toate sînt scumpe şi e greu, greu de tot să strîngi un ban de la oameni. Pentru că nici oamenii nu prea au bani. Chiar nu au. Că nu au de lucru. A venit secolul ista peste satele Moldovei ca un vînt după care s-au risipit ferme de vite, întreprinderi de prelucrare, fabrici, societăţi de construcţie. Şi oamenii au rămas fără lucru. Singuri în drum. Sau cu nişte copii ţinîndu-se re rochia mamei şi cerînd haine, că le este frig.

E bine cînd în satele noastre apare, tot dintre oameni, cite cineva care zice "Eu aş putea să vă unesc. Eu aş putea şi ştiu cum să samăn cîmpurile, să vă dau de lucru. Ca să rămînem, aici, lîngă casele noastre." La Baraboi acestui om îi zice Nicolae Cojocaru. El conduce gospodăria. Tot el a finanţat construcţia acestei răstigniri ridicată la loc văzut şi sfinţită în zi de sărbătoare.

Sîmbătă, la Baraboi a fost sărbătoare. Dar pînă a veni această zi în care femeile deapănă istorii despre cine ştie cine şi cine ştie ce, zi în care bărbaţii stau în cerc cu mine duse la spate şi cu gîndul la un păhăruţ de ţuică, pînă la această zi au fost multe, multe zile de lucru.

Cînd spuneam că vîntul acela a trecut peste oameni şi sate, ştim că printre ele a fost şi satul Baraboi. A avut cîndva această localitate un apeduct prin care apa venea pînă aproape de ceaunul gospodinelor, însă, el, vîntul acela l-a ciuruit ca pe o bucată de gazetă. Şi satul a rămas fără apă. Doar cu fîntînile lui şi cu nişte copii trimişi la apă cu o căldare întotdeauna prea grea pentru ei.

În zilele de pănă la sărbătoarea satului a fost renovat şi apeductul localităţii. În plus, cu ajutorul direct al Companiei Sudzucker Moldova a fost construită şi o reţea nouă de circa 5 kilometri. Conducerea de la Sudzucker a acceptat să finanţeze lucrările de proiectare, să cumpere echipamente. A venit cu partea sa de suport şi gospodăria Agro Baraboieni, condusă de aceleaşi Nicolae Cojocaru.
Primarul satului Alexandru Ţurcanu a adunat oamenii şi le-a cerut ca aceştia să lucreze la apeduct. Am înţeles că sînt sate în care oamenii nu prea sar la asemenea munci. Nu cred că oamenii din aceste sate sînt răi sau lenoşi. Cred că primarul sau cel care le cere ajutorul nu pot vorbi cu oamenii. Mai bine nu ar ieşi în faţa lumii. Primarul de la Baraboi a ştiut cum să vorbească. Şi a avut cu cine vorbi.

Prin alte sate nu prea ai pe cine chema la poartă. Sînt duşi cu toţii pe la alte case de prin alte ţări.
Gospodăria agricolă "Agro-Baraboeni" este situată în raionul Donduşeni. Partea cea mare a cîmpurilor pe care le are este acoperită cu sfeclă de zahăr, însă este puţin separată de zona în care compania Sudzucker Moldova îşi are trasate reţelele.

Dar asta nu e singura deosebire între Agro-Baraboieni şi gospodăriile partener ale investitorului german. În mod tradiţional, relaţiile de colaborare între producătorul de zahăr şi cultivatorii de sfeclă prevăd implementarea unor tehnologii prin care munca manuală se reduce semnificativ, iar asta duce, în final, la reducerea costurilor producţiei. Nimic nou. Aşa se face în toată lumea, mai ales acolo unde este vorba de munci grele. "Sudzucker Moldova" are suficiente capacităţi pentru a le pune la dispoziţie agricultorilor erbicide, tehnică performantă. Şi le pune.

Nicolae Cojocaru insistă însă în corectitudinea altor calcule. Are el calculele sale. Agricultura pe care o promovează este una puternic orientată social. În gospodăria sa lucrează permanent circa 200 de oameni. Oameni din Baraboi. Atunci cînd vine timpul recoltării sfeclei, alţi 200 de oameni sînt chemaţi la muncă. Deci în fiecare toamnă aproape 400 de locuitori ai satului pot cîştiga la ei acasă un ban. Sfecla pe care o scoate din pămînt trece prin mina omului, e curăţată bine şi astfel, se poate cere un preţ mai bun acolo, la fabrică. Îl cere şi îl obţine.

- Să nu credeţi că ne opunem proceselor de avansare a proceselor tehnologice, spune Nicolae Cojocaru. Dimpotrivă. Cu suportul companiei Sudzucker Moldova am reuşit să procurăm şi combine şi alte maşini agricole dintre cele mai performante. Le avem şi le folosim în toate operaţiunile agricole. Pe de altă parte, şi eu, şi colegii mei, ne străduim să le găsim măcar ceva de lucru oamenilor din sat. Nu e deloc bine cînd cineva din Baraboi, merge la oraş sau în altă parte ca să cumpere zahăr. Nu e bine. Iată de ce, le găsesc ceva de lucru ca să poată avea şi ei măcar un sac doi de zahăr.
Nicolae Cojocaru vorbeşte şi despre partenerii săi da la Sudzucker Moldova. Nu l-am întrebat, iar dacă nu mi-ar fi spus el, nu aş fi scris cele ce urmează:
- Sînt altfel de oameni, oameni cu suflet. Ei dacă îţi spun că pe date de 20 vei primi banii, pe data de 20 îţi
telefonează şi te cheamă să-i primeşti.

Şi mîine e sîmbătă. Dar oamenii de la Baraboi vor fi cu toţii în cîmp. Nici copii nu se văd pe drum. Poate sînt şi ei duşi cu părinţii sau poate, pur şi simplu, la ce să iasă, dacă acum apa curge direct în ceaun.

"Saptamina", 23 septembrie 2011