Südzucker Moldova

Compania mixtă moldo-germană Südzucker Moldova, liderul industriei sfeclei de zahăr din Republica Moldova, face parte din grupul european Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa.

Modernizarea fabricilor, dar și investițiile în tehnologia de producere a zahărului, efectuate în comun cu partenerii agricoli, au contribuit la renaşterea industriei zahărului și au făcut din zahărul moldovenesc un produs competitiv pe piețele europene și cele regionale.

Acest lucru a devenit posibil datorită îmbunătăţirii cadrului legislativ care reglementează industria zahărului din Moldova și armonizarea cu regimul de activitate al pieței europene.

Prezentare Südzucker Moldova

Südzucker AG

Concernul cuprinde fabrici de zahăr din Germania, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Franţa, Austria, Polonia, România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, precum și rafinării, fabrici de producere a bioetanolului, concentratelor de fructe, semipreparatelor și pizza.

Pe parcursul activităţii în Republica Moldova, compania Südzucker Moldova a investit circa 60 milioane de euro în modernizarea producției de zahăr, în proiectul Energie Verde, precum și în dezvoltarea tehnică și tehnologică a producției de sfeclă de zahăr din Moldova. Consumul de energie electrică s-a redus de aproape două ori. Calitatea zahărului a crescut considerabil, în anul 2008 Südzucker Moldova  a fost certificată după standardele internaţionale ISO 9001:2008 şi НАССР. Compania exportă zahăr în mai multe ţări ale Uniunii Europene şi CSI.

Fabrica de zahăr din Drochia

Fabrica de zahăr din Drochia este întreprinderea principală a Südzucker Moldova. Fabrica de zahăr din Drochia a fost construită în martie 1957, iar odată cu sosirea companiei, fabrica a fost complet modernizată. Majoritatea proceselor tehnologice sunt automatizate, iar controlul producției se efectuează din camera centrală de control.

În ultimii 10 ani, stațiile de filtrare și saturație, precum și aparatele vacuum au fost complet modernizate, iar stația de cristalizare a fost dotată cu un nou cristalizator extern.

Au fost efectuate lucrări de reconstrucție a secției de producere și instalate centrifugi de origine cehă. Departamentul de uscare este echipat cu o sită vibratoare fabricată în Marea Britanie, iar transportatorul de zahăr cu un tunel de protecție a produsul finit.

În 2021-22, s-a efectuat o modernizare pe scară largă a secției de difuzie. Primul aparat de difuzie verticală a fost livrat din Germania și instalat în Republica Moldova, ceea ce va reduce costurile energiei elecrice pentru producția de zahăr și pierderea zahărului din pulpă.

Dezvoltarea bazei de materie primă

Dezvoltarea bazei de materie primă reprezintă o prioritate pentru Südzucker Moldova. De la începutul activițății în Republica Moldova, compania oferă consultaţie completă şi ajutor financiar agricultorilor, specialiştii germani ai companiei au adus în Moldova tradiția europeană de cultivare a sfeclei de zahăr.

În anul 2008, compania Südzucker Moldova a înregistrat întreprinderea-fiică de profil complex „Agro-SZM”, care procesează peste 14 mii hectare. Pentru a dota compania „Agro-SZM”, din Germania au fost procurate combine pentru recoltarea sfeclei de zahăr şi combine pentru recoltarea cerealelor, opt tractoare de producţie americană de capacitate înaltă şi alte zeci de tractoare, semănătoare universale, boroane cu discuri, cultivatoare.

De-a lungul activității companiei în Moldova, randamentul mediu al sfeclei de zahăr s-a majorat de la 21 t/hа până la 40-50 t/hа, în funcție de condițiile climatice ale anului. Rentabilitatea medie a creșterii acestei culturi se ridică până la 45%. Compania acordă în fiecare an împrumuturi tehnice partenerilor agricoli pentru producția acestei culturi, în sumă totală de circa 100 milioane lei. În 2013, în vederea dezvoltării liniei de creditare, a fost înființată organizația financiară Agro-Credit, care a acordat împrumuturi producătorilor de sfeclă de zahăr în valoare de 3,5 milioane de euro pentru investiții în echipamente agricole și de irigații. În același timp, dobânda pentru aceste împrumuturi este subvenționată de stat.

Proiectul „Energie verde”

În 2015-2017, Südzucker Moldova a implementat cel mai mare proiect de „Energie verde” din Moldova, în care a investit peste 14 milioane de euro. În acest sens, la fabrica din Drochia a fost construită o instalație care produce din borhot de sfeclă 8,5 mln m³ de biogaz anual. Instalația de biogaz de la fabrica din Drochia, unica din țară, este cel mai mare furnizor de energie verde din Republica Moldova.

Capacitatea centralelor de cogenerare este de 3,6 MW/h. Produsul derivat din activitatea instalației de biogaz îl reprezintă aproximativ 50 mii de tone de mâl roditor pe an, un îngrășământ organic foarte prețios. Apa fierbinte se folosește la încălzirea încăperilor fabricii și ca sursă de energie pentru uscătorul de cereale AGRO-SZM.

Centrul de logistică

Centrul de logistică din Alexăndreni a fost înființat în 2007 și are o capacitate de depozitare a peste 10.000 de tone de produse finite. Acest volum permite atenuarea completă a fluctuațiilor sezoniere în consum. 5 linii de ambalare asigură împachetarea a până la 2.000 tone de zahăr pe lună, iar volumul anual de ambalare acoperă pe deplin nevoile clienților Südzucker Moldova.

În 2020, în centrul logistic al companiei Südzucker Moldova din Alexăndreni, a fost instalat primul sistem robotizat din Moldova pentru formarea și mutarea pachetelor de zahăr de la mașinile de umplut pe paleți.

De asemenea, compania a deschis,  un centru de distribuție la Chișinău, care asigură aprovizionarea cu zahăr partea centrală și de sud a Moldovei și are suficiente facilități de depozitare. Livrarea produselor finite de la ambele centre de distribuție se efectuează la ușa clientului și este asigurată pentru aproximativ 75% din punctele de vânzare cu amănuntul din Moldova.

Istoria companiei

2021

Finalizarea reconstrucției fabricii de zahăr Drochia

2015

Construcția complexului de uscare Agro-SZM

2013

Înființarea organizației financiare Agro-Credit

2013

Construcția fabricii de producere de biogaz din borhot de sfeclă de zahăr în Drochia

2010

Lansarea noului brand "Dalba" 

2009

Înființarea unui centru de logistică modern în cadrul fabricii de zahăr din Alexăndreni

2007

Crearea filialei agricole Agro-SZM

2005

Lansarea noului brand "Domnița"

2001

Lansarea primului brand de zahăr din Moldova „Cinci inimioare”

2001

La 25 mai Südzucker Moldova SA a fost creată prin unificarea a trei fabrici de zahăr

1998

Concernul german Südzucker AG devine primul investitor în ramura producerii de zahăr din Moldova

Misiune

În baza valorilor corporative ale grupului "Südzucker AG", noi aspirăm spre combinarea armonioasă a doleanţelor acţionarilor noştri cu satisfacerea maximală a cerinţelor consumatorilor şi cu protecţia intereselor generaţiilor prezente şi viitoare.

Noi, managementul şi angajaţii companiei, împreună cu partenerii noştri – întreprinderile agricole, clienţii, reprezentanţii societăţii civile şi ai organelor puterii de stat, suntem deschişi pentru colaborare cu toţi cei care împărtăşesc principiile noastre de dezvoltare multilaterală şi intensivă a complexului agro-industrial din Moldova, şi de formare a unei economii civilizate şi social-orientate.

Experienţa europeană şi calitatea de lider pe piaţă ne face responsabili şi ne oferă posibilitatea de a contribui la crearea unei agriculturi cu profituri înalte prin intermediul introducerii tehnologiilor agricole şi industriale înalt eficiente şi econome din punct de vedere al resurselor, cât şi de a spori şi realiza maximal potenţialul principalului nostru partener – pământul generos al Moldovei.

Management

Pavel Filip
Director General Südzucker Moldova