Asociaţiile profesionale din industria sfeclei de zahăr sunt inspirate de decizia Parlamentului RM de modificare a cotei TVA la zahăr
Asociaţiile profesionale din industria sfeclei de zahăr sunt inspirate de decizia Parlamentului RM de modificare a cotei TVA la zahăr.
Într-o scrisoare expediată Parlamentului RM din partea Uniunii producătorilor de zahăr, Asociaţiei producătorilor de sfeclă de zahăr din Moldova şi din partea Uniunii republicane a asociaţiilor agricultorilor „UniAgroProtect” este menţionat că modificările la metoda de plată TVA la zahăr (8% vor fi transferate în bugetul de stat, 12% rămân în contul producătorilor) ar reduce fluxul de contrabandă cu acest produs pe piaţa Moldovei. Totodată, reprezentanţii industriei sfeclei de zahăr şi-au exprimat regretul că previziunile lor în ceea ce priveşte creşterea nivelului de contrabandă odată cu creşterea cotei TVA la zahăr şi o iniţiativă similară de restituire a acestuia au fost ignorate de către structurile puterii în procesul de discuţii asupra proiectului de lege ce prevede modificarea politicii fiscale. Mărirea cotei TVA la zahăr de la 8% la 20% la începutul anului curent a determinat o excludere aproape totală a zahărului autohton din cauza zahărului provenit din contrabandă şi pătrunderea acestuia în multe dintre segmentele comerţului cu amănuntul pe piaţa internă a ţării. În rezultat, producătorii de zahăr din Moldova s-au pomenit într-o situaţie financiară extrem de complicată. Doar în primul trimestru al acestui an, în bugetul de stat al RM vor fi încasaţi cu 20 mln lei mai puţin din impozitele revenite din realizarea zahărului, iar volumul pierderilor de buget la finele anului 2013 ar putea depăşi suma de 180 mln lei.
„Spre regret, procesul de aprovizionare ilegală a RM cu zahăr a permis o înrădăcinare mai adâncă a corupţiei, acesta luându-şi un avânt mai puternic,” menţionează Alexandr Koss, Preşedintele Uniunii producătorilor de zahăr, „Pe lângă acestea, situaţia pe piaţa ţării vecine, Ucraina este extrem de dificilă, aici surplusul comercial de zahăr constituind aproape 1 mln de tone. Din această cauză noi nu mai avem nici o speranţă că o creştere imediată a volumului de vânzări înregistrat de companiile de zahăr autohtone se va produce şi că va avea loc o îmbunătăţire ulterioară radicală a situaţiei din această industrie. Cu toate acestea, modificarea sistemului de percepere TVA, chiar dacă are loc cu întârziere, constituie un pas util într-o direcţie corectă. Contăm pe faptul că deputaţii vor fi consecvenţi şi, după adoptarea proiectului de lege în primă lectură, îl vor adopta în mod operativ şi după a doua lectură finală.”
La rândul lor, preşedintele Asociaţiei producătorilor de sfeclă de zahăr din Moldova, Nicolai Morari şi preşedintele Uniunii republicane a asociaţiilor agricultorilor „UniAgroProtect”, Alexandr Slusari sunt de părere că modificările la sistemul de percepere a taxei TVA la zahăr şi la produsele agricole vor oferi posibilitatea de a dezvolta o industrie eficientă din punct de vedere a resurselor, bazată pe utilizarea de tehnologii avansate şi perfect transparentă (din punct de vedere fiscal), similară producerii de sfeclă de zahăr. Această decizie a Parlamentului RM este absolut necesară în special în perioada începerii lucrărilor de primăvară de cultivare a pământului şi va contribui la creşterea sectorului agroindustrial al ţării, care necesită întreg suportul Guvernului după seceta din ultimii ani.
Infotag, 25.03.2013