Merkel s-a întâlnit cu investitorii germani din R.Moldova
Un schimb de opinii privind activitatea investitorilor germani în Republica Moldova, mediul de afaceri din ţara noastră, dar şi posibilităţile existente de intensificare a cooperării comercial-economice, a avut loc în cadrul unei întrevederi a cancelarului german, Angela Merkel şi reprezentanţii companiilor germane care au investit în R.Moldova.
În cadrul întrevederii, investitorii şi-au expus punctul de vedere referitor la colaborarea din continuare cu autorităţile, menţionând în special că, se impune o mai bună colaborare în domeniul pregătirii specialiştilor de care au nevoie companiile ce activează în ţara noastră.
Premierul Vlad Filat a menţionat că investitorii germani în R.Moldova joacă un rol important în dezvoltarea economică a ţării și că Guvernul va depune eforturi în continuare pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri. La rândul său, Angela Merkel, care se află în vizită la Chișinău, a menţionat necesitatea continuării procesului de reforme început de Republica Moldova, menţionând că aceasta va face ţara noastră mai atractivă pentru potenţialii investitori.
La întâlnire au fost prezenţi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, ministrul Economiei Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, Vasile Bumacov, dar şi reprezentanţii unor astfel de companii ca: Clas KGaA mbH, Sudzucker AG, Leoni AG, Marquard & Bahls AG (Tirex Petrol). De asemenea, la întâlnire a fost prezent şi Preşedintele Comitetului pentru relaţii economice cu Europa de Est, Eckhard Cordes.
TRM, 22 august 2012.