Mesaj de felicitare din partea Concernului Südzucker
Dragi colegi, dragi prieteni,
Vă aducem sincere felicitări cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a companiei Südzucker-Moldova.
Intrarea în industria zahărului din Republica Moldova a fost prima experiență de investiții, și una destul de riscantă, a Südzucker AG în spațiul post-sovietic. După 20 de ani este evident că acest risc a fost justificat, iar compania Südzucker-Moldova s-a transformat într-un proiect durabil și de succes, care a devenit parte a concernului nostru european.
Astăzi, Südzucker-Moldova reprezintă o producție modernă de zahăr ce corespunde standardelor europene stricte. Aceasta este o experiență unică de creștere a sfeclei de zahăr și a altor culturi în condițiile climatice dificile ale Republicii Moldova. Compania este lider pe piața zahărului din Moldova și are capacitatea de a concura pe picior de egalitate cu ceilalți producători de zahăr de pe piețele europene și regionale.
Succesul proiectului Südzucker AG Moldova nu se bazează doar pe investițiile financiare ale companiei-mamă. A fost cu mult mai important să se formeze o echipă profesionistă de angajați, care a făcut posibilă implementarea întregului sistem de soluții tehnologice și manageriale complexe care au ridicat, de fapt, complexul zahărului de sfeclă al țării din ruine. Ne bucură mult să vedem cum colegii noștri din Moldova au devenit profesioniști ambițioși, foarte entuziaști și orientați spre rezultate.
Astăzi, specialiștii din toate țările concernului, inclusiv din Moldova, fac schimb activ de experiență și vorbesc aceeași limbă - limba inovațiilor care ne permite să ne dezvoltăm activ și să răspundem provocărilor vremii.
Diversificarea sferelor de activitate ale concernului contribuie astăzi, într-un moment foarte dificil pentru industria zahărului, la menținerea poziției de lider pe piața europeană a zahărului. Compania Südzucker-Moldova nu rămâne în urmă, aceasta nu doar modernizează în mod constant producția de zahăr, ci și asimilează metodele de producție agricolă moderne cu eficientizarea utilizării resurselor, implementează un proiect de succes cu utilizarea tehnologiilor înalte în domeniul energiei verzi, dezvoltă noi produse și noi piețe de desfacere pentru produsele sale.
Dragi prieteni,
Astăzi sunteți cu toții membri cu drepturi depline ai acestei familii mari și apropiate a Südzucker! Vă aducem salutări călduroase din partea colegilor de la sediul central din Mannheim. Din păcate, din cauza restricțiilor asociate cu coronavirusul, colegii din Germania nu pot sărbători această aniversare astăzi alături de dvs. în Moldova.
Aniversarea companiei dvs. este o sărbătoare semnificativă și pentru noi. Pe parcursul acestor două decenii am instruit, „am crescut” specialiștii din Moldova, am împărtășit cunoștințele și experiența noastră, am lucrat cot la cot cu dvs., am împărtășit bucuriile și greutățile, și oricât de dificile ar fi fost uneori lucrurile, întotdeauna am crezut în dvs., am susținut Südzucker-Moldova!
Atât eforturile noastre comune, cât și propriile eforturi au adus rezultate semnificative. Vedem cum producția de zahăr s-a îmbunătățit radical, cum a crescut semnificativ randamentul sfeclei de zahăr și cum consumatorii au încredere în brandurile noastre moldovenești. Avem încredere că datorită eforturilor noastre comune, Südzucker-Moldova va avea succese marcante în marea familie internațională a Südzucker AG. Iar datorită eforturilor comune ale unor astfel de companii ca a noastră, Republica Moldova își va pava drumul către viitorul său european fericit.