Industria zahărului din Moldova îşi consolidează eforturile
Pe 21 iune 2013 Südzucker Moldova, împreună cu partenerii furnizori de utilaje şi tehnologii pentru sectorul agrar au desfăşurat în satul Sofia, raionul Drochia tradiţionala sărbătoare „Ziua Cîmpului Sfeclei de Zahăr”. Ca de fiecare dată, în avanscena acestui eveniment s-au aflat conducătorii şi agronomii celor mai mari gospodării cultivatoare de sfeclă.
În cuvîntul său de salut a participanţilor la seminarul de la Sofia, Alexander Koss, speakerul Comitetului de Conducere al Südzucker Moldova SA a menţionat: „În acest an conducerea întreprinderii a decis să opereze anumite schimbări în formatul evenimentului. Pînă la aceasta acţiunea respectivă avea un pronunţat caracter festiv. Dar, începînd cu toamna anului trecut, industria zahărului s-a confruntat cu probleme destul de grave. Situația din regiune, dar şi cadrul legislativ impus industriei zahărului în Republica Moldova au stimulat un flux nemaipomenit de mare de contrabandă cu zahăr din Ucraina, iar vînzările de zahăr pe piaţa internă au scăzut în primul trimestru aproape de trei ori. Această stare de lucruri le cere celor care activează în industria zahărului să-şi mobilizeze resursele şi să-şi consolideze forţele pentru a garanta competitivitatea pe segmentul creşterii sfeclei şi a producerii zahărului. Din aceste considerente, conducerea Südzucker Moldova a decis să-i acorde mai multă atenţie componentei ştiinţifico-practice a evenimentului „Ziua Cîmpului Sfeclei de zahăr 2013”. Şi de data aceasta, participanţii la eveniment au susţinut în unanimitate propunerile organizatorilor. Cu atît mai mult cu cît, condiţiile climaterice înregistrează un trend negativ, ceea ce aduce printre priorităţi schimbul de experienţă privind implementarea noilor tehnologii în cultivarea sfeclei de zahăr.
„De-a lungul întregii perioade de independenţă a Moldovei, oamenii politici, agrarienii şi chiar cei din afara domeniului discută un singur subiect – are sau nu are viitor industria zahărului în Moldova? - a declarat Alexander Koss. Pe fundalul acestor discuţii Moldova a fost la un pas de a pierde însăşi agricultura. În ultimii zece ani a început acel proces de renaştere a ei, însă pentru unii politicieni şi funcţionari din cadrul sectorului agrar încă mai este în vigoare acea întrebare ce ţine de priorităţile vieţii noastre - „a fi sau a nu fi?” Noi avem un răspuns foarte categoric şi foarte convingător la această întrebare. Împreună cu partenerii noştri am construit o ramură a sfeclei de zahăr eficientă şi competitivă. Este important ca anumite decizii pripite adoptate la nivel înalt să nu distrugă aceste realizări ale muncii noastre şi acel potenţial de dezvoltare a industriei zahărului şi a altor ramuri ale agriculturii.”
Vasile Bumacov, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, a spus în adresarea sa către participanţii la „Ziua Cîmpului” că Ministerul agriculturii va depune toate eforturile pentru ca agricultura să fie consfinţită ca prioritate indiscutabilă în politicile statului. Acest scop se regăseşte şi în documentul Strategiei de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural 2014-20120. Puţin mai devreme, Parlamentul a operat modificări la politicele fiscale (restituirea TVA) raportate la agricultori şi la producătorii de zahăr. În consecinţă, dar şi drept rezultat al activităţii de supraveghere a pieţei interne, s-a reuşit reducerea la minim a unui fenomen extrem de grav pentru economia ţării – contrabanda cu zahăr din Ucraina.
În cadrul evenimentului „Ziua Cîmpului Sfeclei de zahăr 2013” a avut loc şi filmarea pe teren a emisiunii tv „Baştina”, compania „Moldova 1”care i-a avut drept invitaţi pe Vasile Bumacov, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Alexandr Slusari, preşedintele Asociaţiei Republicane a producătorilor agricoli UniAgroProtect şi Octavian Armaşu, membru al Comitetului de conducere Südzucker Moldova. Emisiunea a fost difuzată pe 30 iunie, ora 14.00.
Parteneri ai acţiunii „Ziua Cîmpului Sfeclei de Zahăr” au fost: Agarista Agricola, Agro Meşter, Autotehnica, BASF, Bayer, Bioprotect, Diazchim, Du Pont, Elit-Tehnica, Grinvitas, Holmer, Imexagro, KWS SAAT AG, Makhteshim Agan, Moldcargo, Syngenta Moldova, UniAgroProtect, Vadalex-Agro, Veaces Nova, We Trade.