Al doilea campionat de fotbal pentru companiile din cadrul Südzucker Group a avut loc în Germania.
În ziua de 2 iulie, pe stadionul Georg Weber din oraşul German Rain era cald. 12 echipe din 8 ţări ale lumii au participat la cel de-al doilea campionat de fotbal organizat de Südzucker Group petru membrii săi. Începând de dis de dimineaţă şi până seara, pe câmpul de fotbal au avut loc confruntări aprinse cu durata de 20 minute fiecare. Dr. Wolfgang Heer, Speaker-ul Administraţiei Südzucker AG a salutat participanţii campionatului în cadrul cuvântării adresate tuturor celor prezenţi. În spatele coloanei formate din fanfare, au înaintat solemn toate echipele de fotbal. Uniforma în culorile roşu cu negru a echipei din Moldova contrasta cu fundalul cîmpurilor verzi şi a naturei de vară. La fel de impresionant şi spectaculos a fost şi jocul fotbaliştilor din echipa Südzucker Moldova.
Fanii care au venit să îi susţină pe jucători nu-şi puteau reţine exclamaţiile de bucurie, atunci când echipa de fotbal din Moldova a marcat primul gol în primul său meci cu echipa Austriei. Prima joaca a moldovenilor s-a sfîrşit cu victorie pentru Sudzucker Moldova. În total, echipa din Republica Moldova a jucat şase jocuri, din care patru s-au sfîrşit cu victorie şi numai una cu remiză. O luptă aprigă pentru ieşirea în semifinală s-a încheiat cu victoria asupra echipei formate din jucători germani şi chilieni - „BENEO". Jucătorii din Moldova şi-au asigurat ieşirea în finală cu scorul de 3 la 1 în meciul cu fotbaliştii francezi de la „Saint Louis Sucre".
Echipa Südzucker Moldova a jucat toate meciuri cu o singură înlocuire şi a devenit un rival demn pentru colegii polonezi în întîlnirea finală. Meciul s-a sfîrşit cu victoria Poloniei cu o diferenţă de doar un gol. Obosiţi, dar mulţumiţi, jucătorii ambelor echipe îşi strângeau mânile reciproc, cu zâmbetul pe buze, în timpul cîntecului festiv "We are the champions" (Queen).
Apoi a urmat ceremonia premierii, oferindu-se trofee şi certificate de onoare, în cadrul unui banchet cu bere germană şi covrigi. Fericirea jucătorilor a fost cu atât mai mare când au văzut prezent preşedintele FC Bayern München Uli Hoeness. Acesta şi-a oferit autograful tuturor doritorilor.
"Fotbalul este limba pe care o înţelegem cu toţii. Aceasta este o comunitate, care se întinde peste toate fronriere", a spus în cuvîntul său introductiv Dr. Wolfgang Heer, Speaker-ul Administraţiei Südzucker AG. Campionatul organizat de Südzucker Group, ca şi activitatrea întregului concern Südzucker, a dovedit o dată în plus faptul că uniunea dintre oameni, indiferent de limba lor maternă este o garanţie a succesului în orice cauză comună.