Fabrica de zahăr şi-a deschis larg uşile pentru doritorii de a o vizita
La 28 august compania Südzucker Moldova a organizat „Ziua uşilor deschise” la fabrica de zahăr din Drochia, un eveniment informativ şi de divertisment cu ocazia sărbătorii Hramul oraşului.
La excursia prin fabrica de zahăr au participat peste trei sute de locuitori ai Drochiei de diferite vârste, atât veterani ai procesului de producţie, care au avut ocazia să perceapă proporţiile procesului de modernizare realizat de către concernul Südzucker în ultimul deceniu şi jumătate, cât şi persoane tinere, care au apreciat perspectivele unui post de lucru într-o întreprindere modernă şi dotată cu cele mai avansate tehnologii. Pentru copii a fost amenajat un parc decorat în spiritul sărbătorii, unde a fost prezentat un spectacol în cele mai vii culori de către clovnii-animatori şi colectivele de dans ale copiilor.
Sărbătoarea de la fabrica de zahăr, organizată în pragul sezonului de producţie 2013, a fost oficial deschisă de către Speakerul comitetului de conducere al Südzucker Moldova, Alexander Koss şi de către primarul oraşului Drochia, Igor Grozavu, care a subliniat rolul important pe care-l are întreprinderea – cel mai mare plătitor de impozite şi filantrop – în procesul de dezvoltare a infrastructurii şi instituţiilor publice din oraş.