Südzucker Moldova este sponsorul general al Zilelor Europei în Moldova 2012

Compania Südzucker Moldova, care face parte din concernul european Südzucker AG, a fost sponsorul general al celebrării Zilelor Europei în Republica Moldova. Evenimentele sunt organizate în perioada 12-19 mai, în orașele Chişinău şi Comrat la iniţiativa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Compania oferă suport pentru celebrarea Zilelor Europei în Republica Moldova pentru al treilea an consecutiv.

Centrul de celebrare al Zilelor Europei, la fel ca în anii precedenţi, a fost "Orăşelul European", în cadrul căruia ţările europene și-au prezentat obiceiurile şi tradiţiile sale. La fel pentru cel de-al doilea an consecutiv a fost organizat Festivalul Filmului European, care a prezentat publicului autohton filmele din ultimii ani din Spania, Danemarca, Portugalia, Finlanda, Franţa, Germania şi alte ţări.

În cadrul Orăşelului European, compania Südzucker Moldova, în mod traditional, i-a bucurat pe oaspeți cu vată de zahăr şi cu o stare de spirit minunată. În acelaşi timp, la expoziţia Orășelului European a participat proiectul MOLDOVAmobil, care a fost implementat cu sprijinul companiei Südzucker Moldova.

"Uniunea Europeană reprezintă o comunitate a naţiunilor democratice, fundamentul căruia constituie valori precum este inviolabilitatea drepturilor omului, inviolabilitatea proprietăţii private şi a libertății de afaceri, statul de drept şi egalitatea în faţa legii"- a spus Speaker-ul Comitetului de Conducere Südzucker Moldova S.A. Doar datorită existenţei reale a acestor principii de creare a statului, societății şi afacerilor a fost posibil succesul pe termen lung a activității unor structuri economice puternice, precum concernul internațional de origine europeană - Südzucker AG. Susținerea de sponsorizare a Zilelor Europei în Republica Moldova este un gest simbolic de solidaritate a companiei Südzucker Moldova cu cetăţenii Republicii Moldova, care construiesc un viitor european civilizat în țară".

Pe parcursul activităţii în Republica Moldova, compania Südzucker Moldova a investit peste 480 milioane de lei în producţia de sfeclă de zahăr. Lucrările de modernizare a fabricilor, efectuate de
companie, şi împreună cu partenerii din domeniul agrar, în tehnologia de producere a zahărului din sfeclă de zahăr au contribuit la renaşterea ramurei de sfeclă de zahăr și au condus la competitivitatea la piețele europene și cele regionale a zahărului moldovenesc.

Notă: Întreprinderea moldo-germană Südzucker Moldova SA este lider în industria sfeclei de zahăr din Moldova. În anul 2011 compania a produs 63,2 mln. tone de zahăr, ceea ce constituie 71,4% din producţia totală de zahăr din RM. Compania deţine trei fabrici de zahăr. Fabricile din Drochia şi Făleşti sunt incluse în procesul de producţie a zahărului, iar fabrica din Alexăndreni a fost transformată într-un centru modern de logistică şi împachetare.

Concernul european Südzucker AG este lider în industria sfeclei de zahăr, cifra sa de afaceri în anul 2011 a depăşit 7 miliarde de euro. În componența concernului intră fabricile de zahăr care se află în Europa şi America de Sud, precum și fabricile de rafinării, fabrici de producere a bioetanolului, pizza, concentratelor de fructe şi produselor intermediare.