Acordînd consultaţie completă şi ajutor financiar agricultorilor, specialiştii germani ai companiei au adus în Moldova tradiția europeană de cultivare a sfeclei de zahăr.

Südzucker Moldova a sărbătorit «Ziua Câmpului 2016»

Foto de la eveniment

Alte evenimente

15.06.2016

Spicherul Comitetului de Conducere ÎM "Südzucker Moldova" SA, Alexander Koss, a afirmat în cadrul seminarului «Ziua Câmpului 2016» că, în sezonul curent, numărul partenerilor companiei a crescut cu 15 gospodării, care au cultivat cu sfeclă de zahăr mai mult de 1,5 mii ha. Doar în acest an, compania a contractat pentru recolta de sfeclă de zahăr 17 mii. ha, în 120 de ferme.


Potrivit dl. Koss, din cauza condițiilor meteorologice dificile în această primăvară – înghețuri și alunecări de teren - întreprinderile agricole partenere au reînsămânțat circa 2 mii de hectare de plantații de sfeclă de zahăr. Pentru a reduce costul de producție al sfeclei de zahăr în aceste ferme, managementul companiei a decis să compenseze 50% din costul semințelor utilizate pentru replantarea câmpurile. Anterior, ca un bonus, compania a plătit partenerilor, care eu păstrat suprafața totală a culturilor de sfeclă la nivelul din anul trecut, câte 1 mie de lei pentru fiecare hectar și 2 mii de lei – pentru fiecare hectar, care întrecea indicele precedent. În plus, compania Südzucker Moldova a alocat împrumuturi preferențiale în valoare de 172 de milioane de lei - rata dobânzii fiind cu 20% mai mică decât ratele medii comerciale pe piața financiară.


La seminar au participat experți din aproape o sută de ferme. La consultările privind metodele de cultivare și de protecție integrată a plantelor, alături de experții din Südzucker Moldova, a  vorbit și dl. Klaus Bürcke, expert de frunte Südzucker AG  (Germania), și Alexandr Ivashchenko, doctor în științe agricole, profesor universitar la Institutul de culturi bioenergetice și sfecla de zahăr NAAS (Ucraina).