Guvernul RM va sprijini inițiativele Südzucker Group pentru dezvoltarea industriei zahărului

Provocările industriei și perspectivele de soluționare a acestora au fost discutate în cadrul dialogului dintre ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Eduard Grama și membrul Consiliului de conducere Südzucker Moldova, Dr. Tomas Kirchberg. Întâlnirea lor a avut loc în timpul vizitei delegației Guvernului Republicii Moldova în Germania. Părțile au remarcat prioritatea punerii în aplicare a strategiei tehnologic-agricole Südzucker, nu numai pentru cultivarea sfeclei de zahăr, dar și pentru întreaga agricultură internă a Moldovei. Compania Südzucker Moldova oferă asistență tehnică și financiară substanțială agropartenerilor în dezvoltarea agriculturii irigate. În același timp reprezentanții guvernului au asigurat că sunt gata să ofere un sprijin sistemic din partea statului în domeniul optimizării utilizării apei și a terenurilor.

În perioada 2013-2016, compania Südzucker Moldova prin instituția sa financiară a alocat producătorilor de sfeclă de zahăr 35 de milioane de lei sub formă de credite preferențiale (la 7,5% anul). Din acestea fonduri agropartenerii companiei au cumpărat câteva zeci de mașini de udare, de diferite tipuri și stații de pompare, zeci de kilometri de conducte. Ca rezultat, în prezent, suprafețele irigate sub sfeclă de zahăr depășesc 2500 de hectare. Cu toate acestea, din cauza deficitului de apă, suprafețele irigate sub sfeclă de zahăr în anul curent s-au ridicat la doar 1 022 de hectare. Totuși, în 2016 datorită irigării s-a obținut în plus, de la fiecare hectar irigat, cu 35 de tone mai mult produs, decât de la un hectar neirigat. În total, creșterea a constituit mai mult de 35 mii tone de sfeclă de zahăr. "Südzucker Moldova" compensează, de asemenea, o parte din cheltuielile pentru udarea plantațiilor.

Sprijin în procesul de dezvoltare a agriculturii irigate este oferit și de autorităților Moldovei – prin intermediul subvențiilor în agricultură din fondul bugetului de stat. În plus, conducere Südzucker Moldova, precum și mulți fermieri din Moldova, speră că Guvernul Moldovei va reuși în curând să rezolve o serie de probleme la nivelul legislației și ale actelor normative, care împiedică utilizarea rațională a suprafeței și a apelor subterane pentru irigare. De asemenea, agenții economici speră că cabinetul de miniștri va lua măsuri corespunzătoare pentru a încuraja investițiile în reabilitarea și creșterea fertilității terenurilor agricole, precum și consolidarea acestora în baza contractelor de închiriere pe termen lung de până la 10 ani.